COMUNICAT

Începând cu data de 16.03.2020, în contextul prevenirii riscului de răspândire a infecţiei cu noul coronavirus – COVID 19, la sediul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor al Oraşului Măcin ( S.P.C.L.E.P.) – Biroul Evidenţă Informatizată a Persoanei, activitatea de relaţii cu publicul se va desfăşura după cum urmează:

  1.  Cererea de eliberare a actului de identitate sau, după caz, a înscrierii menţiunii stabilirea reşedinţei, se depune exclusiv prin programare prealabilă prin telefon, la nr. 0240571101.
    Astfel, depunerea documentelor pentru obţinerea cărţii de identitate se va face, în intervalul orar 08:30 – 13:30 şi 16:30 – 18:30, în zilele de luni, în intervalul orar 08:30 – 13:30 marţi şi miercuri, respectiv 13:30 – 16:30 în zilele de joi şi în intervalul orar 08:30 – 12:00 în zilele de vineri.
  2. În ceea ce priveşte ridicarea cărţii de identitate, accesul în sediul S.P.C.L.E.P. se va face urmare a programării comunicate la depunerea cererii, în intervalul orar 13:30 – 16:30 în zilele de luni, marţi şi miercuri şi în intervalul orar 08:30 – 13:30 în zilele de joi şi în intervalul orar 12:00 – 14:00 în zilele de vineri.
  3. Solicităm tuturor persoanelor care sunt programate să respecte ora de programare şi să evite aşteptarea suplimentară în spaţiul destinat lucrului cu publicul.
    În funcţie de evoluţia situaţiei, se va reveni cu noi informaţii suplimentare.

Mai multe detalii aici!

In atenţia beneficiarilor subvenţiilor A.P.I.A.,

Apreciind cu maximă responsabilitate evoluţia COVID-19, conducerea A.P.I.A., susţinută de M.A.D.R. a luat decizia de a suspenda primirea cererilor unice de plată începând cu data de 16.03.2020, până la data de 06.04.2020, iar în funcţie de evoluţia virusului vor lua măsurile care se impun.

Ca urmare a sistării activităţii cu publicul la nivelul instituţiei A.P.I.A., Primăria Oraşului Măcin aduce la cunoştinţa beneficiarilor subvenţiei A.P.I.A. că pentru această perioadă nu se vor elibera adeverinţe.

Vă mulţumim pentru înţelegere!

VICEPRIMAR,
VĂCARU GHEORGHE

În atenţia clienţilor E-DISTRIBUŢIE DOBROGEA S.A. Pentru efectuarea unor lucrări de mentenanţă la reţeaua electrică de distribuţie, vă anunţăm întreruperea în alimentarea cu energie electrică în data de 19.02.2020, în întervalul orar 10:00 – 13:00. Citeşte tot mesajul!

Având în vedere existenţa unui focar de Influenţă aviară confirmat în data de 14.01.2020 la păsări domestice în ferma comercială industrială de găini ouatoare din judeţul Maramureş, în contextul evoluţiei bolii în ferme comerciale şi gospodării din Polonia, Ungaria, Slovacia este necesară respectarea de către deţinătorii de păsari (persoane fizice şi/sau juridice), a prevederilor următoarelor acte normative. Citeşte tot mesajul!