GHEORGHE BANEA, măcinean, om de carte şi cultură

În cele ce urmează ne propunem să mergem în timp şi spaţiu pe căile întortocheate şi foarte puţin cunoscute ale vieţii scriitorului şi omului de cultură Gheorghe Banea.
Se naşte la 14 februarie 1891, în comuna Măcin, judeţul Tulcea. Locurile stau sub semnul fabulosului şi al apelor dezlănţuite. Din toate acestea, copilul Gheorghe nu reţine decât prezenţa romantică a ruinelor şi pitoreasca apropiere a Dunării.
Bunicul dinspre tată, era de neam mocan, venit nu se ştie când din Ardeal şi stabilit pe malul lacului Jijila. Se numea Radu, fiind căsăţorit cu Şerbana, iar lumea îi spune Radu a Şerbanei, ori Radu a Banii şi în cele din urmă Radu Banea.
Era om aşezat, bun gospodar cu cirezi şi herghelii, casă trainică, frumoasă cu două caturi şi balcon, unică în felul ei în satele nord-dobrogene la acea vreme.
Tatăl, Sandu Banea, un simplu ţăran analfabet, învăţase unele litere din şcoala de adulţi a regimentului din Tulcea, unde-şi făcuse şi armata.
Copilul a crescut într-o atmosferă de patriarhalitate în care erau vii întâmplările tragice ale războiului din 1877. Deşi atrocităţile turceşti nu aveau limite, scriitorul de mai târziu nu va exploata acest trecut preferând imaginarul epic, ficţiunea autobiografică, mai apropiată talentului şi sensibilităţii sale.
A urmat Şcoala Primară din Măcin în 1904. În ceardacul viei, pe care o păzea vara, la un kilometru de sat, îşi aducea cărţile dobândite ca premiu în clasa 1: “Un fiu de rege”, “Piraţii lacului Kyanza”. Când le termina, lua altele din biblioteca unui frate mai mare al mamei: “15 comedii” ale lui N. A. Bogdan, îi reţineau atenţia cu pitorescul turcesc din “Azur Ilderim Aga”.
Deocamdată lecturile erau întâmplătoare, în afara cărţi lor familiei lecturând istorioare morale, descoperite prin podul casei, catehisme şi psaltiri cu chirilice. Băiatul poştaşului satului, în schimbul strugurilor din vie, îi dădea “Universul”, primul ziar cunoscut. Mai târziu află de existenţa “Universului literar”, unde trimise chiar o schiţă pentru publicare.
Înaintea basmelor lui Creangă, descoperite în liceu, a cunoscut literatura cu haiduci a lui N. D. Popescu, “Haimanaua” lui Gherasim Gorjan şi “Alexandria”. Cu “CineI Cinei” a lui Alecsandri a prezentat spectacole prin diferite oraşe şi comune dobrogene, iar banii îi puse în sprijinul Intematului din Brăila, distrus în timpul unui incendiu. La Liceul “Nicolae Bălcescu” din oraşul Brăila a absolvit secţia modernă, în 1912.
În 1907 se afla în primele clase gimnaziale; focul răscoalei a pătruns în aerul acestor ţinuturi ca o aşteptare înfrigurată, pe care scriitorul o va transcrie mai târziu în paginile de memorialistică.
În primul război a fost mobilizat în 15 august 1916 şi a luat patie la luptele de pe frontul dobrogean în calitate de comandant de pluton. În ziua de 30 august a fost grav rănit, lovit la cap de un glonţ în luptele de la Parachioi şi părăsit pe linia întâi de camarazi, care-l consideraseră mort. Leşinat doar într-o baltă de sânge, auzea tropotul soldaţilor, le simţea goana nebună dar nu putea vorbi. O patrulă de nemţi trecu pe lângă el fără să­I observe, alta încercă să-I ucidă a doua oară, trăgând două focuri, unul în umăr, altul în cap. În sfârşit, fu descoperit de un regiment sârb de artilerie şi i se oferiră primele îngrijiri la primul spital de campanie.
Au urmat peregrinările de mai multe luni pe la mai multe spitale din Bulgaria (Silistra, Al fat ar, Hascov). Se întoarce din captivitate în cadrul unui schimb de invalizi iar la 5 august 1918 este demobilizat.
La întoarcerea în ţară descoperi că fusese trecut pe lista morţilor cu nr. 52 din 10 octombrie 1916, publicată în Monitorul Oficial şi ziarul “Dimineaţa”. Trebui să-şi dovedească infirmitatea. O comisie medicală constată gravitatea infimităţii, scriitorul fiind declarat mare mutilat al războiului şi “reînviat” cu ordin de zi al armatei.
Este reformat cu diagnosticul paraplegie, posttraumatism cranian şi decorat cu Steaua României în grad de Cavaler şi Crucea Comemorativă a Războiului din 1916 “Dobrogea”.
Perspectiva noii existenţe, schilodirea, împuţinarea puterilor, au însemnat o luptă continuă care a durat milioane şi milioane de clipe.
În anul 1919, la 28 de ani, a obţinut licenţa în litere, specialitatea limba română şi filologia romanică. Fiindcă facultăţi le mintale îi erau perfecte, termină studiile universitare şi funcţionă ca profesor secundar 33 de ani, până în 1952, când fu pensionat.
În activitatea la catedră e numit profesor la Seminarul din Buzău, apoi funcţionează ca profesor la Liceul Militar Mânăstirea Dealu Târgovişte. Este reintegrat în învăţământul secundar cu toate drepturile la Liceul “Nicolae Bălcescu” din Brăila, la 1 septembrie 1922. La 1 septembrie 1936 este transferat de la Brăila la Seminarul Monahal Cernica Bucureşti, apoi la Liceul “Mihai Eminescu” Bucureşti şi Gimnaziul “Petru Rareş” Bucureşti. Din actele oficiale ale vremii, date ale inspectorilor şcolari generali, reiese că domnul Gheorghe Banea “este cunoscut ca un profesor cu vastă pregătire ştiinţifică, se notează cu «Foarte bine»”.
Conştiinciozitatea, respectul şi bunăvoinţa lui Gheorghe Banea erau proverbiale. Dar tragedia vieţii sale, amplificată şi de indiferenţa celor din jur, nu s-a încheiat. El primea de la stat o pensie, ca un ajutor în viaţă pentru răni de război. Invalidul de război îşi pierdu şi vederea, ajunsese orb, avea picioarele paralizate şi numai după zeci de petiţiuni i s-a recunoscut calitatea de “mare mutilat”.
Învăţa pe alţii, însă lumea lui rămânea în tranşeele războiului, pe care le retrăia chinuit pe un scaun cu rotile, în care stătea 10-15 ore pe zi.
Având ca subiect literar primul război mondial, Gheorghe Banea realizează câteva opere memorabile, în care găsim amintiri, memorii,
descrieri în proză, mărturisiri sincere dar sumare, reportaje literare, observaţii consemnate în fugă (“un război generator de literatură”, cum aprecia Eugen Lovinescu).
“Zile de lazaret” (1938) a surprins prin interesul ei documentar şi psihologic extraordinar. Cartea este jurnalul unor imense suferinţe, confesiune dezolantă, reconstituirea imensei singurătăţi. Scriitorul sesizează nuanţat uni­versul durerii fizice. Romanul este memorabil privit din punct de vedere al umanizării fizice, inteligenţa cu care autorul caută să ne convingă de momente ce par de domeniul ficţiunii.
Lucrarea “Vin apele” apărută în anul 1940, cuprinzând evocări de familie, şcoală, continuă întreaga experienţă şi preocupare pentru semnificaţia întâmplărilor.
Cu Muschetarii din Balcani” autorulamplifică semnificaţia evenimentelor (încercarea nereuşită de evadare dintr-un lagăr de prizonieri), sugerând călătoria şi sentimentul libertăţii.
Cu un referat anterior pe care Gheorghe Banea îl dorea prefaţă la viitorul roman “Muşchetarii din Balcani” Perpessicius aducea un veritabil elogiu romanului: “Muşchetarii din Balcani a domnului Gheorghe Banea apare din aceeaşi matcă generatoare şi continuă într-un mod deosebit de strălucit toate calităţile de substanţă şi expresie ale întâilor dumisale cărţi: Zile de lazaret şi Vin apele.
Autorul originar din Măcin, Dobrogea, urbe cu un nobil trecut istoric, a luptat în trecutul război, a pătimit de pe urma rănilor şi captivităţii aşa cum reiese din confesiunea pateticilor sale “Zile de lazaret”, iar de un sfert de veac şi mai bine, trudeşte cu preţul unor excesive suferinţe în învăţământul secundar împărtăşind dragoste de carte, de frumos numeroşilor săi discipoli”.

sursa: http://www.scoala-ghbanea-macin.ro/web/gheorghe_banea.php


Profesorul Gh.M.Murgoci, ilustru savant, ctitor al geologiei româneşti, deschizător de drumuri în ştiinţele geologice şi mineralogice, s-a născut în Măcin la 20 iulie în 1872.Tatăl său, Radu Manolache, era un ţăran mocan, veşnic pe drumuri în căutarea unor pasiuni mai bune practicănd păstoritul. Numele de “Munteanu” este dat de învăţătorul său, la care geologul adaugă pe cel de “Murgoci” după numele unui munte în care tatăl său îşi ţinea turma.
Şcoala primară o urmează în localitatea natală, iar studiile liceale la Liceul “Nicolae Bălcescu” din Universitatea din Bucureşti, la secţiile de matematică şi ştiinţe fizico-chimice. În timpul studenţiei împreună cu profesorul Mrazec face cercetări geologice şi petrologice în regiunea Dobrogei şi a Carpaţilor Meridionali. După ce işi termină cu un deosebit succes studiile universitare, pleacă pentru specializare în Austria şi apoi în Germania.Teza de doctorat (1900) tratând probleme de petrografie, este distinsă cu menţiunea “Magna cum laude” a Universităţii din Munchen.
În 1903 devine primul docent universitar din Romănia (în mineralogie) , în lucrarea sa tratănd o problemă care l-a preocupat mult în decursul activităţii sale – aceea a chihlimbarului romănesc.
Începănd din 1908 activează ca profesor de mineralogie şi geologie la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele iar când aceasta se transformă în Şcoală Politehnică îi este încredinţată catedra de mineralogie (1920).
În creaţia sa ştiinţifică se disting două direcţii principale: pe de o parte studiile sale de geologie-mineralogie-petrografie, iar pe de altă parte studiile sale asupra solurilor din ţara noastră.Un mare interes îl prezintă lucrările sale despre Munţii Parâng.
Gheorghe M. Murgoci a fost întemeietorul şcolii româneşti de pedologie, în 1909 prezentând prima schiţă de hartă agrologică a ţării la scara 1:2500000, unde repartiţia principalelor tipuri de sol apare cu o deosebită claritate. În 1923, când consacrarea lui Murgoci era universal recunoscută, Academia Română îl alege printre membrii săi corespondenţi, iar în 1924 a fost ales ca membru de onoare al Comitetului Asociaţiei Internaţionale a ştiinţei solului şi director al Hărţii pedologice a Europei.
Un an mai târziu însă, în 1925 moare, în plină putere a creaţiei, la numai 35 de ani, după ce a revăzut în ultimele sale excursii şi ţinuturile de obârşie şi de peregrinare ale familiei sale.
Lucrările sale, de o valoare recunoscută în lumea specialiştilor din ţară şi de peste hotare, au îmbogăţit patrimoniu ştiinţei româneşti şi universale.

Sursa: http://murgocimacin.licee.edu.ro/


Grigore Kiazim

Grigore Kiazim (n. 12 februarie 1913, Măcin, județul Tulcea — d. 2 iunie 1989, București) a fost un mare rapsod al cântecului dobrogean și solist instrumentist consacrat pe plan național la mandolină, cobză și banjo. Pentru cobză, marele merit al artistului constă în curajul de a aborda și realiza o creație solistică deosebită cu acest instrument.

S-a născut la data de 12 februarie 1913, în localitatea Măcin, județul Tulcea, într-o familie mixtă din punct de vedere etnic: mama de naționalitate română, tatăl de naționalitate turcă.
A fost printre primii cobzari din România care, încă din anii 1930, alături de jocuri dobrogene și piese din folclorul turc, s-a remarcat în interpretarea pieselor concertante.
În 1934 și-a început colaborarea cu redacția de folclor a Societății de Radiodifuziune.
Este primul cobzar angajat la formarea Ansamblului „Ciocârlia” în 1950 și la formarea Ansamblului „Rapsodia Română” în 1971. Colaborează pentru perioade scurte și cu Ansamblul „Perinița” și „Doina” al Armatei.
În perioada 1973-1975 își formează propriul taraf specializat pe muzica tradițională a comunităților etnice din Dobrogea: români, turci, tătari.
Timp de 50 de ani a colaborat cu redacția de folclor a Radiodifuziunii, cu casa de discuri Electrecord și cu renumitele ansambluri „Rapsodia Română”, „Perinița”, „Doina” al Armatei și „Ciocârlia” al Ministerului Apărării, având pentru o scurtă perioadă și o formație ce îi purta numele.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Kiazim


Maurice Samuel

Maurice Samuel (n. 8 februarie 1895, Măcin, județul Tulcea – d. 4 mai 1972, New York) a fost un romancier și traducător britanic și american de origine evreiască, născut în România.
Intelectual evreu și sionist, el este cel mai bine cunoscut pentru lucrarea sa You Gentiles (Voi, neamurile), publicat în 1924. Cea mai mare parte a operei sale se referă la iudaism sau rolul evreului în istorie și societatea modernă, dar el a scris, de asemenea, ficțiune mai convențională, cum ar fi The Web of Lucifer, care are loc în vremea familiei Borgia din Italia renascentistă, și romanul fantasy/science-fiction The Devil that Failed (Diavolul care a eșuat). Pentru activitatea sa a primit aprecieri din cadrul comunității evreiești în timpul vieții sale, inclusiv premiul Anisfield-Wolf Book Award în 1944 pentru opera sa de non-ficțiune, The World of Sholom Aleichem (Lumea lui Sholom Aleichem). Maurice Samuel a scris, de asemenea, lucrarea de non-ficțiune King Mob (Regele Mob) sub pseudonimul „Frank K. Notch”.

Născut în orașul Măcin, Maurice s-a mutat la vârsta de cinci ani la Paris, împreună cu părinții săi, Isaac Samuel și Fanny Acker, și aproximativ un an mai târziu la Universitatea Victoria din Manchester. În cele din urmă, el a părăsit Anglia, iar din 1914 a rămas în America.

Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Maurice_Samuel