ANUNȚ: Anunț privind schema de ajutor de minimis pentru susținerea producției de usturoi
Anunț privind schema de ajutor de minimis pentru susținerea producției de usturoi
Direcția pentru Agricultură Județeană Tulcea informează producătorii agricoli despre lansarea schemei de ajutor de minimis pentru susținerea producției de usturoi, instituită prin Hotărârea Guvernului nr. 402/2026. Programul oferă un sprijin financiar de 3.000 euro/hectar și se adresează persoanelor fizice, PFA-urilor, întreprinderilor individuale și familiale, precum și persoanelor juridice care cultivă usturoi și îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute de actul normativ.
Pentru accesarea sprijinului, solicitanții trebuie să utilizeze o suprafață cultivată de minimum 3.000 mp, să obțină o producție minimă de 3,5 tone/hectar, să fie înregistrați în registrul agricol, să țină evidența tratamentelor fitosanitare și să dovedească valorificarea producției prin documente justificative. Cererile de înscriere se depun până la 8 iunie 2026, iar recoltarea și valorificarea producției trebuie realizate până la 23 noiembrie 2026, plata ajutorului urmând să fie efectuată până la 22 decembrie 2026.
Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă cererea-tip, documentele de identificare și de înregistrare, atestatul de producător (după caz), adeverința din registrul agricol privind suprafața cultivată și dreptul de folosință asupra terenului, precum și dovada unui cont bancar activ. Valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi unice în sectorul producției agricole primare nu poate depăși plafonul de 50.000 euro cumulat pe durata ultimilor trei ani.

