In zilele de Craciun, Anul Nou si cele de Boboteaza, serviciul de Ambulanta Macin si-a dublat programul fata de restul anului, seful microstatiei de Ambulanta, medic coordonator Tuluceanu Marian, fiind solicitat si peste program datorita numarului mare de bolnavi.
Cele mai multe cazuri inregistrate au fost de fracturi ale membrelor, din cauza ghetei de pe trotuare si a neatentiei. In prima zi de Craciun, ca de sarbatori D. F. de 38 de ani din Macin s-a ales cu un picior rupt, diagnosticul fiind traumatism prin cadere; nu au lipsit din registrele de evidenta ale Camerei de Garda diagnosticele in urma altercatiilor.
Astfel luni, 29 decembrie, la ora 17.00, a fost internat cu diagnosticul traumatism ochi drept cu hemoragie corneana, plaga intepata fata externa cooapsa stanga, I. M., de 26 de ani, un personaj cunoscut al activitatii delicvente macinene, care sustine ca a fost atacat de mai multi indivizi care l-au lovit si l-au intepat cu un cutit.
In penultima zi din an, I. C. de 32 de ani, din Cerna, a suferit o fractura de gamba, stanga, cu deplasare, bolnavul a fost trimis si internat la sectia de ortopedie a spitalului judetean;
Ultima zi din an nu a fost si ea nelipsita de evenimente nefaste, dintre care unul mai special cauzat de explozia unei petarde si anume in jurul orei 16.00 a venit la Camera de Garda Neculai Laurentiu de 8 ani, stabilindui-se diagnosticul: arsura termica ochi stang, minorul fiind transportat si internat de urgenta la sectia de oftalmologie a spitalului judetean Braila.
Odata cu terminarea anului, evenimentele neplacute nu s-au oprit aici. Astfel, in zilele de 5 si 6 ianuarie au fost inregistrate 2 cazuri speciale: si anume luni, 5 ianuarie, la ora 0.30, S. N. din Macin de etnie rroma, aflat in coma alcoolica, a fost internat cu diagnosticul intoxicatie etilica. "Slujitorului" celebrului Bachus i-au administrate 2 pungi de glucoza (1 kg. per total) de 10% concentratie. In cele din urma, individul si-a revenit; a spus medicilor cum il chema; ca este analfabet, nu are nici un act de identitate, dar nu stie cati ani are. Dupa aproximatix 24 de ore, a fost externat din spital.
Marti, de "Sf. Iordan", C. D., de 81 de ani, din comuna Greci, a fost adus la Camera de Garda a spitalului din Macin de catre nepotul sau cu diagnosticul de traumatism cranian cu comotie cerebrala, insotitorul declarand ca bunicul sau a fost lovit de un cal. Batranul a fost transportat de urgenta la sectia de neuro-chirurgie a spitalului judetean Galati.
In afara acestor evenimente nefaste, a fost inregistrat un numar mare de viroze respiratorii si asta, in principal, din cauza anotimpului rece.
George CANTEA
19 ianuarie 2004
|